
Una dintre obișnuitele fazelor finale ale Ligii Campionilor, Liverpool, nu a reușit în acest an să treacă de grupe. Chiar dacă marți seara s-au impus cu 1-0 în fața „cenușăresei“ Debrecen, englezii nu mai au nici măcar șanse teoretice de calificare, după ce Fiorentina s-a impus cu același scor în fața lui Olympique Lyon. „Suntem dezamăgiți, chiar dacă am câștigat acest meci, pentru că nu ne-a ajutat la nimic. Nu putem schimba rezultatul partidei dintre Fiorentina și Olympique Lyon, dar măcar ne-am făcut datoria. Acum trebuie să mergem în Liga Europa și să câștigăm acest trofeu, chiar dacă ne va fi greu să acceptăm că nu mai jucăm în Liga Campionilor“, a declarat antrenorul „cormoranilor“, Rafa Benitez. Tehnicianul a primit vești bune din partea conducerii, care a anunțat că nu se pune problema să renunțe la serviciile spaniolului.
Iată toate rezultatele din meciurile de marți din Liga Campionilor: Debrecen – Liverpool 0-1, Fiorentina – Olympique Lyon 1-0 (Grupa E); Rubin Kazan – Dinamo Kiev 0-0, FC Barcelona – Inter Milano 2-0 (Grupa F); Rangers – Stuttgart 0-2, Urziceni – FC Sevilla 1-0 (Grupa G); AZ Alkmaar – Olympiakos Pireu 0-0, Arsenal – Standard Liege 2-0 (Grupa H).
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















