Raphael Martinetti îi laudă pe sportivi
Președintele Federației Internaționale de Lupte, Raphael Martinetti, a participat la cea de-a 80-a aniversare a forului român de profil, eveniment cu ocazia căruia a vorbit despre viitorul sportivilor noștri. Elvețianul nu este la primul contact cu țara noastră, după ce a mai fost aici și în calitate de luptător, dar și de arbitru. „Sportivii români sunt ca și această țară, au avut multe suișuri și multe coborâșuri, iar acum sunt sigur că sunt pe un drum ascendent. Campionatele Mondiale de juniori pe care România le va organiza anul viitor vor reprezenta un nou început pentru luptele de performanță din această țară. Aici sunt oameni tineri, alături de cei experimentați, care pot face din România o forță în acest sport“, a declarat Martinetti.
Președintele Federației Române de Lupte, Cristian Poteraș, este chiar mai optimist de atât și e convins că sportivii noștri vor reuși să câștige minimum o medalie la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice. „Principalul nostru obiectiv este să aducem cât mai repede în acest sport o nouă medalie olimpică. Urmează Jocurile Olimpice de la Londra și sperăm să obținem chiar de acolo o medalie, de ce nu, una de aur“, a spus oficialul.
În cadrul evenimentului de sărbătorire a 80 de ani de la înființarea FRL, au fost acordate distincții mai multor personalități, printre care s-au numărat Doina Melinte, Elisabeta Lipă, Nicu Vlad și George Boroi.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















