Home Sport Maratonul de la Londra, în picioare

Maratonul de la Londra, în picioare

DISTRIBUIŢI

În ciuda exploziilor produse în apropierea liniei de sosire a maratonului de la Boston, organizatorii cursei similare din Londra au anunțat că evenimentul se va desfășura conform programării inițiale. Cu toate acestea, printre măsurile suplimentare care se vor lua după acest tragic incident se numără și întărirea securității, astfel încât riscurile unui nou atentat să se diminueze consistent. „Nu vom anula cursa. Suntem în curs de reexaminare a ceea ce vom face. Ne uităm la ceea ce s-a întâmplat, dacă există decizii de luat pentru a crește securitatea și toate tipurile de măsuri pe care le-am putea mobiliza”, a declarat directorul executiv al maratonului de la Londra, Nick Bitel, care a recunoscut că securitatea la un astfel de eveniment nu poate atinge niciodată nivelul maxim: „Vom alerga prin oraș. Oricare ar fi natura evenimentului, un maraton, o paradă, gradul său de securitate este legat de cel al orașului. Dacă nu este organizat într-un stadion, nu se poate încadra perimetrul, așa cum s-ar putea face într-o construcție”.
Maratonul de la Londra este programat să se desfășoare în acest weekend, la startul său fiind așteptați mii de concurenți, printre care și cei mai buni atleți profesioniști din lume.

Robert Jugravu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.