Home Sport Marisca se gandeste sa nu reprezinte Romania la WRC

Marisca se gandeste sa nu reprezinte Romania la WRC

DISTRIBUIŢI

Conflictul dintre Automobil Clubul Roman (ACR) si Federatia Romana de Automobilism Sportiv (FRAS) ii afecteaza in primul rand pe pilotii de raliuri. Dupa ce s-a anuntat ca Bogdan Marisca si Claudiu David vor participa la Campionatul Mondial (WRC), ACR a remis un comunicat prin care afirma ca cei doi piloti nu au licenta internationala.

De 40 de ani, Automobil Clubul Roman este cel care coordoneaza sporturile cu motor din tara noastra. Odata cu aparitia unei federatii de specialitate, ACR si-a simtit pozitia pusa in pericol, totodata incepand si disputele intre cele doua structuri. Insa de aceasta data este in joc numele Romaniei, care este foarte aproape de a avea doi piloti in Campionatul Mondial de raliuri.

Motivand ca Bogdan Marisca si Claudiu David, precum si echipa din care fac parte – OMV Petrom Rally Team – nu au participat la competitiile din anul trecut organizate de ACR, in calitate de autoritate sportiva nationala, cei doi nu vor putea primi licentele internationale. ACR se bucura de avantajul ca in momentul de fata este singura organizatie de acest gen din Romania care este recunoscuta de Federatia Internationala de Automobilism (FIA) si care are dreptul de a elibera licente.

Contactat telefonic, Bogdan Marisca ne-a declarat ca de aceasta problema se va ocupa in mod special staff-ul tehnic si conducerea administrativa a echipei pentru care va concura. Insa campionul national ia in calcul si varianta sa participe la Raliul Acropolelor fara sa reprezinte Romania. Totusi, Marisca nu crede ca se va ajunge atat de departe, pentru ca situatia sa si a lui David nu sunt singulare in Europa.

Probleme similare si in Cehia si Slovacia

Cu aceleasi probleme s-au confruntat si Cehia si Slovacia, insa s-a ajuns la un consens, iar in cazul in care unii piloti participau la competitii internationale, unde reprezentau tara de origine, primeau licentele fara retineri. FRAS s-a reorganizat dupa noua lege a sportului si a inaintat deja documentatia catre Agentia Nationala pentru Sport, prin care noua structura va putea deveni membru FIA.

Bogdan Marisca, campionul absolut al Romaniei din 2005, ar trebui sa concureze pentru OMV CEE World Rally Team in Raliul Acropolelor, iar Claudiu David, campion la grupa N 1,6, in Raliul Australiei. Bogdan Marisca si Claudiu David vor lua startul in cele doua etape mondiale alaturi de copilotii Sebastian Itu, respectiv Mihaela Beldie. Raliul Acropolelor este programat in perioada 2-4 iunie, iar Raliul Australiei, in perioada 27-29 octombrie.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.