
Starul lui FC Barcelona, Lionel Messi, este unul dintre puținii fotbaliști valoroși de pe continent care stau departe de scandalurile mondene. Mai mult, în afara faptului că este un exemplu din toate punctele de vedere, argentinianul a devenit mult mai atent cu lucrurile din jur după ce s-a născut băiețelul său, Thiago. Atacantul nu s-a ferit să admită că, până în acel moment, singurul său punct de interes era fotbalul. „Totul s-a schimbat. Acum pe primul loc este el, apoi tot el și la final tot el. Mai întâi vine el și apoi restul. Acum văd lucrurile din altă perspectivă, am alte priorități. Totul este diferit, foarte diferit, un copil te schimbă complet. Înainte veneam acasă, mă închideam în mine și nu voiam să ascult pe nimeni. Nici să văd. Acum ajung acasă, îmi văd fiul și uit de toate”, a declarat Messi, care a dat, însă, asigurări că nu se pune problema să își neglijeze cariera.
Bucurie moderată pentru „Balon”
Atacantul catalanilor a primit, pentru a patra oară n carieră, prestigiosul trofeu „Balonul de Aur”, distincție despre care spune că îl onorează, dar pe care nu a avut timp să o savureze așa cum ar fi trebuit. „Am primit premiul, am ținut discursul, dar în ziua următoare totul era la fel. M-am gândit la Cordoba, apoi la Malaga…Nu am timp de mai mult. Abia am timp să mă gândesc la meciul următor. Aceste momente sunt foarte frumoase, dar trec foarte repede. Nici nu te poți opri să te gândești la ele, aproape nici nu te poți bucura de ele”, a conchis argnetinianul.
În acest weekend, FC Barcelona a suferit prima înfrângere a sezonului în Primera Division, 2-3 pe terenul lui Real Sociedad, însă rămâne marea favorită la câștigarea titlului de campioană.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















