Scandalul de la Federația Română de Ciclism continuă, conflictul dintre președintele suspendat Eduard-Carol Novak și membrii Consiliului de Administrație fiind din ce în ce mai adânc. Conducătorul forului are, însă, de partea sa marele avantaj al susținerii Ministerului Tineretului și Sportului, care susține că îndepărtarea sa din funcție a fost nestatutară. Astfel, MTS nu va trimite niciun reprezentant la Adunarea Generală Extraordinară de alegeri convocată de CA al Federației Române de Ciclism din 5 decembrie, a anunțat secretarul de stat Carmen Tocală. „Consiliul de Administrație am înțeles că va face o Adunare Generală, dar ea nu a fost convocată statutar. Demiterea e numai în atribuțiile Adunării Generale. Nu poți să bați o lege cu un ordin al ministrului, adică Novak nu poate fi demis de Consiliul de Administrație, ci de Adunarea Generală. Dacă ei doresc ca MTS să facă poliție cu ei, o să facă. Ei au cerut o sală pentru Adunarea Generală, le-am oferit-o, însă nu a fost convocată statutar. Dacă nu e statutar, nu prea avem cum să o validăm. Nu le vom pune la dispoziție un reprezentant din MTS, nu vom trimite pe nimeni”, a declarat Carmen Tocală.
FR Ciclism riscă oprirea finanțării
În acest moment, situația este confuză, fiind posibil ca mai multe aspecte să se lămurească astăzi, la ora 9:00, când Eduard-Carol Novak a convocat o întrunire a Consiliului de Administrație al FR Ciclism, în cadrul căreia se va discuta despre înființarea unei comisii de inventariere și despre numirea unui secretar general după demiterea lui Vasile Selejan, a unui contabil șef și a unui antrenor federal în cadrul Consiliului de Administrație. Marele risc pe care și-l asumă forul este să i se diminueze resursele în cel mai scurt timp, deoarece Minsiterul Tineretului și Sportului nu va continua să aloce buget în aceste condiții. „Pot să vă spun clar că se oprește finanțarea la ciclism (n.r. dacă situația nu se modifică)”, a conchis Carmen Tocală.
MTS a anunțat FR Ciclism pe 28 noiembrie că ședința în care Novak a fost îndepărtat din funcția de președinte este nestatutară, dar Consiliul de Administrație al forului a deecis convocarea unei Adunări Generale extraordinare pe 5 decembrie, în cadrul căreia ar urma să fie ales viitorul șef, dintre Cristian Mărgărit, Ion Badea, George Wolters și Nicolae Plugaru – acțiune la care MTS a anunțat în repetate rânduri că nu va trimite niciun reprezentant, astfel că nu va recunoaște rezultatul votului.
foto: www.facebook.com/funfmradio
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















