
Ungaria – România, astăzi, ora 21:30
Echipa națională a României va susține în această seară un meci extrem de important în vederea calificării la Cupa Mondială din 2014, împotriva Ungariei. Echipele sunt la egalitate de puncte, astfel că rezultatul meciului de astăzi ar putea fi decisiv pentru configurația finală a clasamentului Grupei D. Cu toate că un rezultat de egalitate este, la prima vedere, în favoarea „tricolorilor”, căpitanul Adrian Mutu a anunțat că el și colegii lui sunt hotărâți să nu facă niciun compromis și să se lupte până la ultima picătură de energie cu maghiarii. „Noi suntem concentrați la maximum, iar mâine (n.r. astăzi) principalul nostru obiectivul este victoria pentru că acest meci e important pentru locul doi în grupă. Nu contează statistica, generațiile se schimbă. Sper ca această linie pozitivă a României să continue. Naționala Ungariei e în ultimii ani mai bună și se vede, pentru că pune probleme la locul doi. În afară de Olanda, toți ceilalți suntem valoric la fel. Iar Ungaria este o surpriză acum. Dacă toată lumea se aștepta ca România și Turcia să se bată la locul doi, iată că Ungaria a venit din spate și ridică pretenții pentru baraj”, a declarat fotbalistul lui Ajaccio, care va purta banderola de căpitan în meciul de la Budapesta.
Adversari masivi, teren greu
Condițiile de organizare nu îi avantajează pe jucătorii noștri, considerați mai tehnici, terenul de joc fiind destul de greu. În plus, maghiarii ne domină la capitolul forță fizică, astfel că selecționerul Victor Pițurcă va trebui să acopere aceste minusuri prin tactică. Adrian Mutu se așteaptă la o luptă în noroi și a anunțat deja că poate juca tot meciul, în ciuda gazonului care va fi aproape impracticabil. „Sper să nu plouă din nou. Vom vedea ce va ieși, probabil un joc într-o mocirlă. Va fi greu atât pentru noi, cât și pentru ei. Eu mă simt capabil să joc tot meciul. Nu va fi un meci ușor, va trebui să alergăm, să muncim mult. Ungaria e o echipă cu un gabarit impresionant, cu forță și trebuie să ne ridicăm la același nivel fizic”, a comentat „Briliantul”.
Ungaria – România se va disputa astăzi, de la ora 21:30, și va fi transmis în direct de postul TVR 1.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















