
Fostul mare tenismen român Ilie Năstase, prezent în aceste zile la spectacolul din iarbă de la Wimbledon, a declarat ieri pentru agenția Mediafax că regretă atât că Horia Tecău nu a câștigat finala la dublu de la Wimbledon, cât și că el nu a făcut pereche cu un alt jucător român. „Îmi pare rău că Tecău a pierdut finala de la Wimbledon. E păcat că nu a jucat împreună cu un alt român acolo. Ar fi fost mai frumos. Este o performanță mare pentru el, însă el nu trebuie să se oprească aici“, a spus „Nasty“. În privința tenisului românesc, Ilie Năstase a fost ferm și totodată dur, afirmând: „Nu știu cât de mult contează acest succes pentru tenisul românesc, pentru că pe mine nu prea mă mai interesează tenisul românesc. Mai bine știu cei care se ocupă acum de federație“. Pe de altă parte, perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (n.r. – România/Suedia, cap de serie numărul 16) putea face sâmbătă o mare surpriză, dar a pierdut surprinzător – cu scorul de 6-1, 7-5, 7-5 – în fața perechii Jurgen Melzer/Philipp Petzschner (n.r. – Austria/Germania), în finala de dublu a turneului de la Wimbledon. Dacă ne întoarcem un pic în istoria acestui turneu fabulos, observăm faptul că Horia Tecău a reușit la Wimbledon performanța de a fi primul român calificat într-o finală de dublu la un turneu de Grand Slam din 1979, când ultimii români care au disputat o finală de Grand Slam au fost Virginia Ruzici și Ion Țiriac, pierzând inexplicabil în ultimul act al turneului de dublu mixt de la Roland Garros.
În schimb, finala de dublu feminin de la Wimbledon a fost câștigată de către perechea Vania King/Iaroslava Șvedova (n.r. – SUA/Kazahstan), care le-a devansat la scor – 7-6 (8/6) 6-2 – pe rusoaicele Elena Vesnina-Vera Zvonareva. De asemenea, Zvonareva a pierdut și finala de simplu în fața tenismenei americane Serena Williams, cu scorul de 6-3, 6-2.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















