
Dinamo – Sturm Graz, ora 22:05, în direct la Pro TV
Dinamo își joacă în această seară ultima șansă la calificarea în șaisprezecimile de finală ale Europa League și va sta cu o ureche la meciul de la Istanbul.
Dinamo a ajuns în grupele Europa League după o „dublă“ halucinantă cu Slovan Liberec. Cehii au învins cu 2-0 la București, însă UEFA a hotărât ca „roș-albii“ să piardă cu 3-0 la „masa verde“ după ce suporterii au invadat terenul în minutele de prelungire, iar meciul a fost oprit. Conducerea „câinilor“ a aflat cu bucurie că un eventual 3-0 în retur ar trimite meciul în prelungiri, însă nimeni nu putea spera la un asemenea rezultat, mai ales după prestația din prima manșă. Cu toate acestea, Andrei Cristea și Marius Niculae au făcut ca primele 90 de minute de la Liberec să nu consemneze și finalul turului de calificare. Loviturile de departajare au durat nu mai puțin de 17 minute, timp în care tensiunea a atins cote inimaginabile. În țară, chiar și suporterii Stelei, care urmăriseră meciul cu St. Patricks, erau în picioare și îi susțineau pe elevii, pe atunci, lui Dario Bonetti. Astfel, ultimul jucător de câmp desemnat să execute, Molinero, a înscris, iar Florin Matache a reușit să apere, astfel că Dinamo ajuns în grupele Europa League. „Câinii“ au început cu dreptul, cu o victorie la Sturm Graz, dar au continuat pe o pantă descendentă: înfrângere acasă cu Panathinaikos (cu un penalty ratat de Niculescu în prelungiri), 1-4 în Turcia cu Galatasaray și 0-3 acasă, meci după care s-a zvonit că oficialii dinamoviștilor i-ar fi sfătuit pe jucători să se păstreze pentru derby-ul cu Rapid, din campionat.
Această retrospectivă nu are rolul de a sintetiza sezonul european al lui Cristea&Co., ci de a scoate în evidență un aspect legat mai mult de partea sportivă, și nu financiară: pentru conducere, ar fi mai profitabil ca Dinamo să câștige titlul și să joace în Liga Campionilor, însă, ținând cont de felul în care s-a obținut această calificare, meciurile din grupă ar fi trebuit tratate ca un cadou, pentru că și norocul a avut un cuvânt greu de spus la Liberec. În consecință, jucătorii au avut ocazia să joace în cupele europene, de unde ar fi trebuit să încerce să scoată cât mai mult.
Chiar dacă până în acest moment situația a fost pe dos, nu e totul pierdut: Panathinaikos are șanse mari să piardă azi pe stadionul lui Galatasaray, astfel că Dinamo are misiunea de a câștiga cu Sturm Graz și la două goluri diferență pe terenul lui „PAO“. Astfel, „minunea de la Atena“ nu ar fi chiar atât de departe…
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















