Ultimul meci al competitiei interne de rugbi a fost finala Cupei Romaniei, care s-a disputat, cum era si de asteptat, intre Steaua si Dinamo. Castigatori au fost -militarii-, care au invins cu 36-16. Si ca in orice intalnire intre cele doua cluburi, indeferent de disciplina sportiva, orgoliile au un cuvant greu de spus. Confruntarea sportiva s-a transformat in minutul 38 intr-o lupta corp la corp intre cei 30 de jucatori. La ultima bataie dintre cele doua formatii, Marcel Popescu, presedintele Clubului Sportiv Dinamo, a afirmat ca la urmatoarea abatere de acest gen va defiinta sectia de rugby. Jucatorii au calcat din nou pe bec, insa Marcel Popescu a revenit la sentimente mai bune, declarandu-ne ca -nu se va lua decizia de desfiintare a sectiei, pentru ca am face rau, in primul rand, rugbi-ului romanesc-. Plecat la Roma (Italia), de unde se va intoarce peste aproximativ doua saptamani, presedintele CS Dinamo a mai precizat ca, dupa data de 1 iulie, se va face o sedinta in care se vor stabili si sanctiunile. -Vom lua masurile care se impun cand voi reveni in tara. Chiar daca adversarii au fost cei care au inceput altercatia, eu nu sunt de acord ca rugbistii de la Dinamo sa riposteze. Am discutat deja problema si se vor lua masuri pecuniare impotriva jucatorilor si a staff-ului tehnic, iar cel mai probabil, Cosmin Ratiu (n.r. – jucatorul care l-a lovit cu piciorul in cap pe stelistul Bogdan Zebega) va fi si suspendat-, a declarat Marcel Popescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















