Home Sport Octavian Bellu, optimist înaintea Europenelor de la Sofia

Octavian Bellu, optimist înaintea Europenelor de la Sofia

DISTRIBUIŢI

 

Antrenorul lotului feminin de gimnastică al României, Octavian Bellu, s-a arătat încrezător în șansele elevelor sale de a obține rezultate dintre cele mai bune la Campionatele Europene de la Sofia. El e convins că echipa noastră pornește cu șanse egale cu celelalte favorite la competiția din Bulgaria, în ciuda faptului că traversează o perioadă în care s-a pus accentul pe reconstrucție. „Nu plecăm cu şansa a doua, plecăm cu o şansă pe care o au toţi participanţii la Campionatele Europene şi eu sper ca experimentele Bulimar şi Iordache să-şi facă treaba aşa cum şi-au făcut-o şi la alte competiţii, iar cele două junioare Stănilă şi Munteanu să vină cu ceea ce pot mai bun la bugetul echipei. Orice mică neatenţie costă enorm, pentru că acum se iau doar trei note din trei sportive. Nu ne speriem de nimeni, nu plecăm de acasă cu locul doi sau trei. S-au văzut şi miracole, dar să plecăm cu optimism şi să ne facem treaba cât mai bine”, a comentat Octavian Bellu.

 

Antrenorul-coordonator a recunoscut că își pune speranțele în primul rând în Larisa Iordache și Diana Bulima și regretă în continuare că nu se mai poate baza pe Sandra Izbașa și Cătălina Ponor, retrase din activitate. „Echipa e formată din Larisa Iordache, Diana Bulimar, Ştefania Stănilă, Andreea Munteanu, Silvia Zarzu şi, în pregătire pentru a avea totuşi o rezervă, Anamaria Ocolişan. Ne referim la fetele care au vârsta de 16 ani, care să fie admise în concursul de senioare. Din echipa de la Bruxelles au mai rămas doar două, Iordache şi Bulimar, şi au plecat două gimnaste foarte importante, Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor, care au contribuit foarte mult în cucerirea acelui titlu. Rămân la părerea că pentru momentul concursului cele mai bune trei sportive vor fi pe aparate, indiferent de experienţa pe care o au în spate”, a conchis Bellu.

 

Ediția a 31-a a Campionatelor Europene de gimnastică este programată să se desfășoare la Sofia, în perioada 12-18 mai.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.