Home Sport Oțelul Galați, adversar accesibil în Cupa Cupelor

Oțelul Galați, adversar accesibil în Cupa Cupelor

DISTRIBUIŢI

Echipa de handbal feminin Oțelul Galați a aflat, după tragerea la sorți de ieri, că se va lupta în turul trei al Cupei Cupelor cu Metalurg Skopje, din Macedonia. Formația dunăreană a fost ocrotită de șansă la urne, după cum a și recunoscut, spre deosebire de U Jolidon Cluj, care va da piept cu Levanger HK, din Norvegia. „Este cea mai bună tragere pentru noi, pot spune că am avut noroc. Și asta pentru că puteam întâlni un adversar mult mai puternic, formația din Macedonia fiind, cred, cam cel mai accesibil. Voi studia cu atenție adversarul și sper să reușim să-l surprindem în primul meci, cel pe care îl vom disputa pe teren propriu”, a declarat antrenoarea Oțelului,  Alexandrina Soare.
În turul doi al Cupei Cupelor, gălățencele au trecut de KF Kastrioti, iar U Jolidon Cluj a ajuns în faza a treia a Cupei Cupelor după ce a părăsit Liga Campionilor. Ambele formații românești vor juca meciul din manșa întâi pe teren propriu, pe 5 sau 6 noiembrie, returul fiind programat după o săptămână, în deplasare.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.