Home Sport Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

Buget

Rinat Ahmetov, patronul clubului ucrainean Sahtior Donetk, a declarat ca bugetul echipei antrenate de romanul Mircea Lucescu este de 84,5 milioane de euro. Aceasta suma a fost pusa la dispozitie de miliardarul ucrainean pentru sezonul 2005/2006, in care Sahtior a castigat titlul de campioana a Ucrainei, iar pentru viitor va fi nevoit sa investeasca si mai mult. -Trebuie sa cheltuiesc mai mult pentru a pastra echipa cel putin la acest nivel-, a declarat Ahmetov.

Contract

Laurentiu Rosu, jucatorul formatiei spaniole Recreativo Huelva, isi va prelungi contractul cu lidera din Secunda Division. Romanul a declarat pentru presa spaniola ca doreste sa doboare recordul de goluri marcate intr-un sezon, 14, in perioada in care se afla la Steaua. Rosu a inscris noua goluri in acest sezon, iar echipa sa se afla pe primul loc in liga a doua din Spania, cu cinci etape inainte de finalul campionatului.

Oferta

Formatia engleza Chelsea este dispusa sa-l includa pe Hernan Crespo si pe William Gallas in oferta de 34 milioane de lire sterline pe care clubul londonez a facut-o pentru ucraineanul Andrei Sevcenko de la AC Milan. Clubul italian pare interesat doar de argentinianul Crespo, insa ar putea sa accepte propunerea facuta de englezi. Sevcenko a afirmat ca doreste sa plece de la AC Milan si sa se mute in campionatul Angliei.

Campanie

Federatia Romana de Atletism va lansa, in 22 mai, campania -Sport pentru Viata-, initiata de fosta atleta Gabriela Szabo. Acest proiect se va desfasura pe o perioada de trei ani, avand drept scop educarea copiilor, dar si a adultilor, cu ajutorul sportului. Lansarea acestei campanii va avea loc in data de 22 mai, cand va fi organizata si o conferinta de presa ce se va desfasura la sediul FR de Atletism, de la ora 10.30.

Protest

Antrenorul formatiei Poli Timisoara, Gheorghe Hagi, a infirmat zvonurile despre o eventuala greva a jucatorilor si a spus ca echipa sa trebuie sa castige meciul de maine, de pe teren propriu, cu Otelul Galati. Suporterii timisoreni au anuntat ca la meciul de pe -Dan Paltinisanu- vor protesta fata de evolutiile slabe pe care le-au avut jucatorii -alb-violeti- in meciurile de campionat, iar peluza rezervata galeriei va fi lasata goala pe durata partidei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.