Home Sport Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

Organizare

Prima Cupă Mondială la skiboard, cel mai nou sport de iarnă, apărut în urmă cu zece ani, se va desfăşura la Buşteni, Predeal şi Sinaia, în perioada 17-25 februarie. Skiboard-ul este un sport similar cu schiul, însă mai simplu de învăţat, în care practicanţii au mai mult control şi stabilitate. Skiboard-urile sunt asemănătoare cu schiurile, însă mai scurte, în general sub 99 de centimetri şi mai late 10,5 – 11,5 cm, faţă de 5 – 6 cm la schiurile obişnuite. Skiboarding-ul este în continuă creştere de popularitate în America de Nord, Asia, Europa şi Australia. La competiţia de pe Valea Prahovei sunt aşteptaţi sportivi şi asociaţii din America, Canada, Cehia, Letonia, Norvegia, Rusia şi Romania

Probe

Gruparea Universitatea Craiova va testa în perioada de pregătire din această iarnă un fundaş australian de origine greacă, John Tambouras, în varstă de 28 de ani. Jucătorul a evoluat ultima dată în prima ligă din Australia, la New Zelaand Knights, acolo unde a fost coleg cu Joshua Rose, la a cărui recomandare vine în Bănie. Avand cetăţenie greacă, Tambouras va fi considerat comunitar la Universitatea, fiind singurul cu acest statut din lotul din care mai fac parte cinci străini.

Cursuri

Antrenorul echipei Steaua, Cosmin Olăroiu, va ţine luni o prelegere la Casa Fotbalului, cu ocazia începerii celui de-al doilea modul al cursurilor Pro 2006-2007, organizate de Şcoala Federală de Antrenori din cadrul Federaţiei Romane de Fotbal. Cu această ocazie, antrenorul campioanei Romaniei va răspunde catorva întrebări care vizează munca tehnicianului profesionist în Romania. În cadrul acestui modul au fost invitaţi, printre alţii, directorul şcolii de antrenori din Germania, Erich Rutelmoller, şi preparatorul fizic italian Ferretto Ferretti.

Amical

Reprezentativele de fotbal ale Braziliei şi Portugaliei vor disputa un meci amical pe data de 6 februarie, pe -Emirates Stadium- din Londra. -Celecao- a mai disputat un meci amical pe acest stadion în compania Argentinei, pe 3 septembrie 2005, impunandu-se cu scorul de 3-0. Ultima întalnire dintre cele două echipe datează din luna martie 2003, la Porto, cand selecţionata pregătită atunci de Luiz Felipe Scolari s-a impus cu scorul de 2-1.

Interes

Joi seara, partida de handbal masculin Romania-Bulgaria, contand pentru preliminariile Campionatului European 2008, a suscitat un interes enorm în randurile constănţenilor, Sala Sporturilor dovedindu-se neîncăpătoare. Aproximativ 2.500 de persoane au asistat la întalnire, deşi capacitatea arenei nu depăşeşte 2.000 de locuri, fiind necesară intervenţia jandarmilor, doi tineri fiind amendaţi. În jur de 300 de persoane nu au mai putut intra în sală. Tricolorii s-au impus cu scorul de 38-24, returul fiind programat duminică, la Gabrovo.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.