Home Sport Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

REVENIRE. Internaţionalul englez Michael Owen a revenit luni seară pe gazon după o perioadă de 10 luni de absenţă, cauzată de o accidentare suferită la Campionatul Mondial din vară. Atacantul a fost integralist pentru Newcastle în înfrangerea cu 0-1 în faţa lui Reading, din Premier League. -Mă simt foarte bine după această lungă perioadă de inactivitate. Ar fi trebuit să joc doar 60 de minute, dar această variantă a ieşit din discuţie pentru că noi alergam după golul egalizator-, a declarat Owen.

SELECŢIONER. Selecţionerul Braziliei, Dunga, nu îl va convoca pe atacantul Ronaldo (AC Milan) pentru Cupa Americii, competiţie programată între iunie şi iulie în Venezuela, preferand să încerce alţi atacanţi. Ronaldo, care a caştigat cu Brazilia Cupa Americii în 1997 şi 1999, nu a mai fost convocat la echipa Braziliei de cand Dunga a preluat postul de selecţioner, după CM 2006 din Germania.

CONFLICT. Organizaţia Amnesty International susţine în raportul anual dat publicităţii, luni, la Beijing, că autorităţile chineze, cu un an înainte de Jocurile Olimpice, şi-au accentuat politica de represiune, adoptând -o linie dură- pentru a reprima orice dorinţă de disidenţă paşnică. Pentru a treia oară consecutiv din 2005, organizaţia, cu sediul la Londra apreciază că ţara gazdă a următoarelor JO nu răspunde standardelor internaţionale în ceea ce priveşte drepturile omului.

INVESTIGAŢII. Antrenorul echipei de crichet a Pakistanului, Bob Woolmer a fost otrăvit înainte de a fi strangulat, în timpul Cupei Mondiale din acest an, informează BBC, care a făcut o anchetă în legătură cu acest caz. La 18 martie, Bob Woolmer, în vârstă de 58 de ani, a fost găsit mort în camera sa de hotel, la o zi după eliminarea echipei Pakistanului de către Irlanda, în primul tur al competiţiei.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.