HANDBAL
Jucătoarele Anca Amariei și Eugenia Popovici s-au înțeles cu echipa franceză Cercle Dijon Bourgogne, care este antrenată de fosta handbalistă a lui Rapid București, Elena Năpar Gropoșilă. Cele două au semnat contracte valabile pe următoarele două sezoane cu formația care a ocupat poziția a șasea în sezonul recent încheiat al campionatului Franței. Anca Amariei, sora mai mică a mult mai celebrei Carmen, evoluează pe postul de inter stânga, pe când Eugenia Popovici este portar. Ambele au evoluat până acum la HCM Știința Baia Mare.
ATLETISM
Sportiva Anita Wlodarczyk, din Polonia, a stabilit un nou record mondial la aruncarea ciocanului, 78,30 metri. Atleta a reușit această performanță duminică, la Bydgoszcz. Anita Wlodarczyk este campioana mondială en titre la aruncarea ciocanului, iar vechiul record îi aparținea tot ei, 77,96 de metri, stabilit pe 22 august 2009 la Berlin.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















