VOLEI
Echipa națională de volei masculin a României a pierdut cu 3-1 meciul împotriva Marii Britanii, acesta fiind al doilea insucces contorizat de formația noastră în Grupa A a Ligii Europene. După ce au pierdut primul set cu 21-25, „tricolorii“ și-au revenit și au egalat (25-18), dar le-au pierdut pe următoarele două (25-18 și 25-16) și, implicit, meciul. Cea de-a șasea partidă a României a avut loc ieri, tot cu Marea Britanie, dar s-a disputat după închiderea ediției. Cele două formații ocupă primele locuri din Grupa A.
BASCHET
Fostul baschetbalist Manute Bol, înalt de 2.31 metri, a decedat sâmbătă, într-un spital din Charlottesville, la numai 47 de ani. Sudanezul fusese internat din cauza unei probleme renale, care i s-a dovedit fatală în cele din urmă. Unul dintre responsabilii grupului care promovează reconcilierea în țara natală a fostului sportiv, Tom Prichard, a declarat: „Sudanul și lumea întreagă au pierdut un erou, un exemplu pentru noi toți. Manute, ne vei lipsi“. Manute Bol a jucat zece ani în NBA, la Washington, Golden State, Philadelphia și Miami.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















