Tenismenul Victor Hănescu se îngroapă pe zi ce trece în situația pe care a creat-o de unul singur, România urmând să se descurce fără el în întâlnirea de Cupa Davis cu Danemarca, care probabil va fi urmată de una în compania Olandei. Motivul invocat de sportiv este că nu a fost convocat, pe când cel real este că jucătorul nu a fost mulțumit de oferta financiară, considerată prea mică. Mai exact, lui Hănescu i-au fost oferiți 20.000 de dolari doar pentru participare, la care se adaugă un bonus de 3.000 de dolari pentru fiecare victorie, dar el a refuzat, considerând că pentru meciul cu Olanda ar fi meritat 15.000 în loc de 10.000. „Am vrut să eliminăm orice dubii după declarațiile lui Hănescu, cum că ar juca pro-bono pentru România. Nu a făcut așa ceva în ultimii patru ani și nu văd de ce ar face-o acum. Bugetul nostru, pentru meciul cu Danemarca, venit de la ITF, este între 32.000 și 36.000 de dolari pentru această fază a competiției, care se împarte pentru costuri de organizare și remunerarea jucătorilor. Nefiind o sumă mare, am decis să dăm banii doar la jucători și să ne descurcăm cum putem cu organizarea”, a declarat directorul general al FR de Tenis, Silviu Matei.
Căpitanul nejucător Ciprian Porumb a demonstrat că Hănescu a refuzat solicitarea deoarece nu i-au convenit condițiile financiare prezentând public un schimb de SMS-uri din care reiese clar acest lucru.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















