
Antrenorul echipei de baschet masculin Elba Timișoara, Dragan Petricevici, prezintă o emisiune săptămânală de radio la Banat Link, un post româno-sârbesc. Bosniacul, care cunoaște ambele limbi, vorbește despre toate disciplinele sportive din zona Banatului și a reușit performanța să își ia singur un interviu. „Avem concursuri cu premii, cu telefoane, e interactiv, vorbim de tot ce se întâmplă în sportul timișorean cu invitații din studio, iar eu prezint și știri, în ambele limbi. Am decis ca primul interviu să îl fac cu mine. Am sunat la telefonul meu, pe o parte eram moderatorul, pe o parte eu însumi, ca antrenor la Elba Timișoara. Am avut dublu rol. A fost distractiv, dar și serios“, a declarat Petricevici.
Elba va juca astăzi semifinala turneului final al Ligii Europei Centrale, în deplasare la „U“ Cluj, astfel că tehnicianul a înregistrat emisiunea din weekend.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















