Judecătorii l-au eliberat pe atletul Oscar Pistorius pe cauțiune, el păsărind arestul după ce și-a omorât iubita pe 14 februarie. Sud-africanul va fi din nou prezent în fața instanței pe 4 iunie, fiindu-i permis să și petreacă acest timp în stare de libertate. Imediat după ce a fost eliberat, pe contul său de Twitter a apărut un mesaj prin care îi mulțumea „fiecărei persoane care s-a rugat pentru cele două familii”, dar rudele sale au anunțat că textul respectiv nu îi aparține. „Contul de Twitter a fost piratat. Mesajul nu a fost postat de niciun membru al familiei. Ei sunt foarte sensibili în ceea ce o privește pe Reeva și în legătură cu familia ei și cu tragicul accident”, a declarat Lunice Johnston, purtătoare de cuvânt al familiei Pistorius.
În altă ordine de idei, publicația „City Press” susține că substanțele găsite la domiciliul atletului ar fi fost stimulente sexuale, și nu de îmbunătățire a calităților sportive, așa cum s-a crezut inițial.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















