
Președintele UEFA Michel Platini a anunțat că și-ar dori ca sistemul de organizare al Cupei Mondiale să se reformeze, astfel încât să se poată alinia nu mai puțin de 40 de echipe la debutul competiției. „Sunt de acord să fie mai multe echipe din Africa, Asia, Oceania și America de Nord la Cupa Mondială. De ce nu am putea trece de la 32 la 40 de echipe? S-ar face opt grupe cu câte cinci echipe. Și, conform studiilor noastre, nu s-ar adăuga decât trei zile de competiție”, a comentat Platini, aflat pe aceeași lungime de undă cu președintele FIFA Sepp Blatter, care consideră că trebuie mărit în primul rând numărul formațiilor africane și asiatice. În cazul în care acest scenariu va fi validat, Europa ar urma să primească doar un loc suplimentar la CM.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















