Home Sport „Portocala” – fresh, noi – preș

„Portocala” – fresh, noi – preș

DISTRIBUIŢI

România, învinsă de Olanda cu 4-1

Echipa națională a României a început perfect preliminariile pentru Cupa Mondială din 2014, înregistrând trei victorii din tot atâtea posibile. Din păcate, jocul cu Olanda programat la București nu a mai fost de bun augur, elevii lui Victor Pițurcă părăsind Național Arena cu fruntea în pământ după 1-4. Arbitrii scoțieni au avut un cuvânt de spus în evoluția scorului, dar valoarea oaspeților noștri a fost evidentă, cele trei puncte luând meritat drumul Amsterdamului. Selecționerul Victor Pițurcă a pus această înfrângere la scor pe seama poziționării proaste a jucătorilor noștri la fazele fixe și consideră că jocul ar fi avut alt curs dacă scoțianul de la centru nu le-ar fi acordat batavilor o lovitură de la 11 metri în prelungirile primei părți. „Jocul era pregătit pentru un scor în favoarea Olandei, dar în a doua repriză. Am reușit să revenim la un gol, dar faza din ultimul minut al primei reprize a fost decisivă. Am pierdut de o manieră categorică, însă este păcat că am avut multe ocazii din acțiune, lucru pe care echipa Olandei nu a reușit să-l aibă. A înscris trei goluri din faze fixe și unul pe contraatac. În toate meciurile din ultimul timp am atacat. Nu putem spune că Olanda pe fază ofensivă ne-a făcut șah-mat. La fazele de poartă stă mult mai bine. Am avut momente bune de joc, iar adversarul nu ne-a băgat în propriul careu. Nu mă așteptam la acest scor, este nedrept. Am pierdut o bătălie, iar șansele la câștigarea grupei s-au diminuat. Probabil că pentru locul doi ne vom bate cu vecina noastră Ungaria”, a  declarat Victor Pițurcă la finalul întâlnirii.
Marcatorul singurului nostru gol, Ciprian Marica, a  recunoscut că șansele de a câștiga Grupa d s-au diminuat vizibil, astfel că marea bătălie pentru poziția secundă, care duce la baraj, se va da cu Ungaria. „Mare păcat că am pierdut în seara asta. După 4-1 nu mai este nimic de spus. Îmi pare foarte rău. Am primit rapid primele două goluri. La 2-1 am reușit să relansăm jocul, am sperat și păcat că pe finalul primei reprize am primit și golul trei. Eram destul de departe, dar dacă la Tamaș s-a dat penalti se putea da și la Adi Popa. După rezultatul de la Istanbul ne-am făcut speranțe mari și ne propusesem mi­nimum patru puncte din această dublă. România în această seară a arătat dorință, devotament și încredere. Echipa națională are potențial. Am ieșit la joc, ne-am creat foarte multe ocazii, dar am întâlnit un adversar foarte puternic care ne-a taxat imediat. Însă, așa cum au câștigat ei la București, așa putem învinge și noi în Olanda. Trebuie să pregătim mai bine fazele fixe, să fim și noi periculoși. Dubla cu Ungaria va fi decisivă”, a  comentat Ciprian Marica.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.