Home Sport PSG si-a bagat Turnul Eiffel in poarta

PSG si-a bagat Turnul Eiffel in poarta

DISTRIBUIŢI

Razvan Lucescu a criticat tactica defensiva a celor de la PSG si a precizat ca, in prima repriza, acestia au jucat cu sase fundasi, fara sa le fie rusine.

In urma egalului obtinut in fata francezilor de la Paris Saint-Germain, scor 0-0, in cadrul Grupei G a Cupei UEFA, antrenorul Rapidului, Razvan Lucescu, s-a declarat multumit de prestatia elevilor sai si considera ca rezultatul este unul care are avantaje, dar si dezavantaje. -Am pierdut doua puncte, dintr-un punct de vedere, dar am castigat unul in clasament. Ţinand cont de adversarul pe care l-am intalnit, cred ca poate fi considerat un rezultat bun-, a declarat tehnicianul giulestenilor.

Partida de pe arena de langa Podul Grant a fost una extrem de incalcita, iar in prima repriza francezii s-au multumit sa mentina tabela imaculata, practicand un joc defensiv si aglomerat in preajma propriului careu. Teama celor de la PSG a putut fi vizibila spre sfarsitul primului act, cand linia de aparare a elevilor lui Lacombe era formata din sase jucatori. Eforturile rapidistilor de a crea pericol in careul portarului Landreau deveneau inutile in momentul in care se loveau de -zidul- creat de francezi. La sfarsitul partidei, Razvan Lucescu a fost vizibil deranjat de tactica practicata de adversar in prima repriza. -Ramanem cu amaraciunea faptului ca dupa un joc foarte bun nu am reusit sa castigam cele trei puncte. Am intalnit un adversar foarte bun si bine organizat, care in prima repriza a stiut sa joace si cu sase fundasi, fara sa-i fie rusine-, a precizat Lucescu.

Probabil ca daca tehnicianul rapidist ar fi vrut sa critice tactica francezilor intr-un mod caracteristic antrenorilor din Liga I, ar fi trebuit sa spuna ca parizienii si-au instalat in careu Turnul Eiffel sau Arcul de Triumf.

Partida cu PSG a consemnat pentru Rapid primul meci din cadrul Cupei UEFA, de cand antrenor este Razvan Lucescu, in care -alb-visiniii- nu reusesc sa marcheze pe propriul teren. Cu toate acestea, tehnicianul giulestenilor a apreciat ca elevii sai au facut una dintre cele mai bune partide din ultima perioada.

Tehnicianul oaspetilor, Guy Lacombe, a fost impresionat de atmosfera creata de suporterii rapidisti, precizand ca jucatorii sai s-au simtit extraordinar sa joace sub o astfel de presiune, care le-a oferit o motivatie in plus. -Mi-a placut sa joc cu o astfel de atmosfera. Ambianta de pe stadion a fost perfecta, iar jucatorii mei au intrat mai motivati in teren-, a precizat Lacombe.

Antrenorul parizienilor s-a declarat multumit de rezultat si a apreciat jocul colectiv al rapidistilor, care au pus multe probleme echipei sale. -La inceput am intrat putin timorati, insa dupa pauza le-am cerut sa forteze. Din echipa Rapidului i-am remarcat pe cei doi mijlocasi de benzi laterale si jocul colectiv al intregii echipe-, a adaugat Lacombe.

Francezul a laudat si evolutia veteranului giulestean Viorel Moldovan, despre care a spus ca inca nu da semne ca ar trebui sa se retraga. -Viorel Moldovan a lasat o impresie buna si a demonstrat ca inca mai poate sa joace la nivel inalt, in ciuda varstei sale-, a spus tehnicianul.

Presa franceza a vazut o partida plictisitoare

Cele mai importante publicatii din Franta au vazut un meci -plictisitor- la Bucuresti, jucat intre doua echipe care, pana la urma, s-au multumit cu rezultatul de egalitate. Site-ul psgteam.net a subliniat jocul mediocru al celor doua formatii si i-a felicitat pe cei care au rezistat sa urmareasca o asemenea partida. -Daca pasiunea pentru fotbal ramane si in aceste conditii, atunci nu va disparea niciodata-, a punctat sursa citata.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.