Home Sport Rafael Nadal, campion la US Open

Rafael Nadal, campion la US Open

DISTRIBUIŢI

Spaniolul l-a învins în finală pe Novak Djokovici

Tenismenul spaniol Rafael Nadal a câștigat cel de-al doilea său titlu la US Open, ultimul de Grand Slam al anului. Ibericul l-a depășit în finală pe singurul jucător clasat mai bine în ierarhia mondială, sârbul Novak Djokovici, scor 6-2, 3-6, 6-4, 6-1. Meciul a fost, per total, la îndemâna lui Rafael Nadal, care a profitat și de ezitările și numărul destul de mare de greșeli neforțate comise de adversarul său, care nu s-a aflat în cea mai bună formă a sa. Întâlnirea s-a încheiat după trei ore și 21 de minute, când ibericul și-a adjudecat al zecelea trofeu al sezonului, dintre care două de Grand Slam, și al 60-lea din carieră. În clasamentul all-time al tenismenilor care s-au impus la turnee de Mare ?ê?£lem, el l-a depășit pe australianul Roy Emerson și a urcat pe ultima treaptă a podiumului, fiind, cu 13 astfel de victorii, în urma lui Roger Federer (17) și Pete Sampras (14). Cu toate acestea, jucătorul care a ajuns la a patra finală consecutivă la US Open, Novak Djokovici, a rămas liderul clasamentului mondial al tenismenilor.

„Nu știu cum am câștigat”

Tenismenul Rafael Nadal nu s-a ferit să admită că înaintea meciului s-a temut de forța adversarului său, dar spune că lucrurile au devenit mult mai simple după ce a pășit pe teren. „Habar nu am cum am reușit să-l înving. Înainte de meci m-am surprins gândindu-mă că poate este prea puternic și nu voi reuși să câștig. Dar, după ce am intrat pe teren, în toiul acțiunii, a fost altceva…Când eram accidentat știam că n-am uitat să joc tenis, dar nu credeam că voi reuși să revin și să câștig două turnee de Grand Slam. Este mai mult decât un vis. Am plâns după această victorie din mai multe motive, acest sezon este fără îndoială foarte emoționant pentru mine. Acest trofeu înseamnă atât de mult. Am fost absent șapte luni din cauza genunchiului, dar acesta nu este complet vindecat. Încă mă mai doare uneori, chiar dacă această durere nu mă împiedică să joc la cel mai bun nivel”, a declarat Rafael Nadal după finala câștigată în fața lui Novak Djokovici.

Robert Jugravu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.