Home Sport Real a făcut primul pas spre finală

Real a făcut primul pas spre finală

DISTRIBUIŢI

Formația Real Madrid a demonstrat încă o dată că traversează o perioadă excepțională, reușind să o învingă pe Bayern Munchen în manșa întâi a semifinalelor Ligii Campionilor, scor 1-0. Singurul gol al meciului a fost reușit de Karim Benzema, francezul punctând în minutul 19. Antrenorul ibericilor, carlo Ancelotti, s-a declarat mulțumit de rezultat, dar și-a avertizat elevii că vor avea parte de un meci mult mai greu la Munchen, când ar putea, însă, să se bazeze și pe Bale, care a lipsit miercuri seara. „Sunt mulțumit de tot, pentru că meciul a fost dificil. Per total, sunt mulțumit de echipa mea. Am început jocul puțin timid, pierzând posesia. În repriza a doua, cei de la Bayern au fost mai puțin eficienți. Nu a fost ușor fără Gareth Bale și cu Cristiano Ronaldo la 50 la sută. Echipa a muncit bine, Cristiano a făcut eforturi pentru a juca. Returul va fi foarte dificil. Avem un mic avantaj, dar trebuie să jucăm cu încredere și cu dorință, cum am arătat astăzi (n.r. – miercuri). Nimeni nu știe ce va întâmpla la Munchen”, a comentat Ancelotti.

Guardiola, optimist

De cealaltă parte, antrenorul bavarezilor, Josep Guardiola, este de părere că nimic nu este pierdut, astfel că își pune mari speranțe în meciul retur. Mai mult, nu doar că nu și-a certat elevii, ci s-a declarat mândru de prestația lor. „Cred că putem «mări viteza» în retur. Sunt mândru de echipa mea. A arătat multă forță în fața uneia dintre cele mai bune echipe din lume. Am vrut să păstrăm posesia și să avem treceri rapide din apărare către atac. Am controlat jocul, dar cei de la Real Madrid așteptau să contraatace și au jucători care pot profita de astfel de situații. Felicitări echipei Real Madrid pentru victorie, dar mai avem un meci, la Munchen, și vom vedea ce va fi. Am făcut tot ce am putut. Nu putem să câștigăm fiecare meci. Am jucat împotriva uneia dintre cele mai bune și mai scumpe echipe din lume. Desigur, rezultatul nu este ideal, dar putem fi mai buni în retur. Sunt foarte optimist”, a declarat Guardiola.
Returul este programat să se desfășoare pe 29 aprilie, la Munchen. În celălalt meci contând pentru manșa întâi a semifinalelor Ligii Campionilor, Atletico Madrid a remizat pe propriul teren cu Chelsea Londra, scor 0-0.

Robert Jugravu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.