
Celebrii tenismeni Mike și Bob Bryan au devenit cel mai titrat cuplu de dublu masculin din istorie după ce s-au impus, în acest weekend, la turneul de la Asustralian Open. Americanii au trecut în ultimul act de olandezii Robin Haase și Igor Sijsling fără prea mari probleme, scor 6-3, 6-4. Frații Bryan au ajuns, astfel, la 13 trofee de Grand Slam câștigate de-a lungul carierei, cu unul mai mult decât australienii John Newcombe și Tony Roche.
Pe tabloul feminin de dublu au triumfat italiencele Sara Errani și Roberta Vinci, care și-au respectat statutul de cap de serie principal și au învins în finală perechea formată din gazdele Casey Dellacqua/Ashleigh Barty, scor 6-2, 3-6, 6-2.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















