Liderul Ligii I suferă în returul campionatului, iar la adăpostul avantajului considerabil luat faţă de contracandidatele la titlu îşi permite să piardă puncte chiar şi pe teren propriu. După ce a terminat la egalitate, cu Universitatea Craiova, a venit randul celor de la FC Vaslui să cucerească un punct foarte important, în Ştefan cel Mare, acolo unde toate echipele din tur au fost învinse.
Semnele declinului de la Dinamo au putut fi observate şi în declaraţiile antrenorului Mircea Rednic, care nu gaseşte nici o explicaţie plauzibilă pentru faptul că echipa sa nu reuşeşte să caştige meciuri aparent uşoare. Mai mult,-Puriul- nu ştie dacă vinovaţii pentru această situaţie sunt adversarii, care se înghesuie în apărare, arbitrii sau proprii jucători. -Sunt nemulţumit de rezultat. A fost un joc pe care l-am dominat, dar n-am reuşit să marcăm, asta este problema noastră. Atat cat s-a jucat, 25 de minute în prima repriză şi 15 în cea de-a doua, nu am ce să le reproşez jucătorilor. Nu ştiu ce se întamplă de nu reuşim să marcăm. Nu reuşim nici din lovitură liberă să tragem pe poartă. Nu e vorba că Vasluiul a făcut antifotbal, atata pot ei, dar m-a deranjat maniera de arbitraj… Au căzut, s-au împuşcat… Dar ce să faci? Atata pot ei-, a încercat să explice Mircea Rednic.
Atacanţii dinamovişti, care făceau senzaţie în turul campionatului, nu au mai fost atat de strălucitori, exasperandu-i pe fanii din tribune cu ratări chiar din 5-6 metri. Rednic a ales să-l ţină pe bancă pe Dănciulescu, începand cu Niculescu şi Liviu Ganea, însă rezultatele nu au fost cele aşteptate. Chiar dacă nimeni de la Dinamo nu vrea să recunoască faptul că plecarea lui Ionel Ganea la Rapid a fost o mare pierdere pentru formaţia din Ştefan cel Mare, acest lucru începe să se vadă tot mai mult.
Atacantul Claudiu Niculescu a preluat asupra sa întreaga vină pentru rezultatul de 0-0 din partida cu Vasluiul, cerandu-şi scuze suporterilor, antrenorilor şi conducerii clubului. -Este numai vina noastră. S-au pierdut două puncte doar din vina noastră. Cer scuze suporterilor, antrenorilor şi conducerii. Este o perioadă mai grea pentru mine. Nu mi-a reproşat nimeni nimic, dar asta simt eu acum. A fost şi ghinion, dar n-am putut s-o băgăm în poartă de la 5-6 metri. Fotbalul te pedepseşte în astfel de cazuri. Sunt principalul vinovat pentru acest semieşec. Atat am putut în acest moment, sunt foarte dezamăgit. Sunt cu capul pe umeri şi îmi asum greşelile-, a explicat Niculescu.
În ciuda ultimelor rezultate obţinute de Dinamo, directorul executiv Cristi Borcea nu este îngrijorat prea tare în privinţa caştigării campionatului, motivand că diferenţa faţă de contracandidate este prea mare pentru a putea fi recuperată. -Nu avem cum să pierdem campionatul, e distanţă prea mare. Eu cred că veţi vedea un alt Dinamo în Ghencea, unde vom reuşi să şi marcăm-, a declarat Borcea.
Următoarele două deplasări ale dinamoviştilor vor fi cele mai grele, cu Steaua, în 7 aprilie, şi cu Rapid, în 14 aprilie, iar jucătorii vor trebui să demonstreze că lupta pentru titlu este încheiată de mult, în caz contrar presiunea asupra -cainilor- vor creşte considerabil.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















