Home Sport „Regele”, furnizor pentru echipa națională

„Regele”, furnizor pentru echipa națională

DISTRIBUIŢI

Selecționerul echipei naționale a României, Victor Pițurcă, este impresionat de proiectul început la Viitorul Constanța, dovadă și numărul mare de jucători pe care i-a convocat pentru amicalul cu selecționata divizionară a Poloniei, din 2 februarie. Antrenorul i-a chemat la lot pe patru dintre cei mai talentați fotbaliști ai echipei patronate de Gheorghe Hagi – portarul Alexandru Buzbuchi (19 ani), fundașul Mihai Bălașa (18 ani) și atacanții Aurelian Chițu (21 ani) și Denis Alibec (22 ani). „Îmi doresc ca în viitor nucleul echipei naționale de seniori să fie format din jucători crescuți și formați la noi, la Academie. Este meritul lor că au ajuns aici. Au crescut mult în ultimul an, dar asta se datorează și faptului că au muncit foarte mult. Pentru ei va fi o motivație în plus, va fi primul lor contact cu lotul național de seniori. Acum, trebuie să confirme și acolo. Avem mulți alți jucători care sunt convocați constant la loturile de tineret și juniori. Asta este menirea noastră, de a forma jucători pentru echipa națională, pentru marea performanță”, a declarat fostul mare internațional Gheorghe Hagi, în prezent patron al clubului Viitorul Constanța și al celei mai productive academii de fotbal din România.

Robert Jugravu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.