Prima saptamana a regalului pe zgura oferit de turneul de Mare Slam de la Roland Garros (premii in valoare totala de 13.044.055 de euro) s-a incheiat. Sita a cernut nemilos si in intrecerile de simplu au mai ramas numai cate 16 sportivi. Din pacate, singurul nostru reprezentant, Victor Hanescu, nu a putut face pasul in optimile de finala, fiind invins sambata de Jarkke Nieminen. Romanul nu s-a aratat prea impresionat de faptul ca adversarul sau era cotat drept cap de serie nr. 30 si a confirmat ascensiunea din acest sezon, oferindu-i o replica foarte darza finlandezului. A fost nevoie de disputarea a cinci seturi pentru stabilirea invingatorului, dupa 3 ore si 40 de minute de joc, Nieminen impunandu-se cu 6-7, 6-4, 6-2, 3-6, 6-3. Cu toate acestea, Hanescu merita toate felicitarile, caci a ajunge sa joci in turul trei la Roland Garros este o performanta ce ofera sperante pentru viitor. Deocamdata, tenismanul roman s-a ales cu cel mai consistent castig din scurta sa cariera de profesionist, 34.500 de euro si 15 puncte ATP, care ar putea sa-l urce intre primii 100 de jucatori ai lumii.
In intrecerea feminina, ierarhiile se respecta, favoritele impunandu-se fara mari emotii. Astfel, jucatoarele americane Venus Williams si Jennifer Capriati au obtinut victorii trase la indigo (6-1, 6-2) cu Vakulenko (Ucraina), respectiv Farina (Italia), la fel de usor impunandu-se si belgianca Clijsters, in partida cu argentinianca Paola Suarez: 6-2, 6-1. -Bomba- a explodat insa in turneul masculin. Marele performer al turului trei a fost spaniolul Tobby Robredo, care nu lasase o impresie deosebita in meciurile anterioare si pe care multi il considerau o prada usoara pentru principalul favorit, Leyton Hewitt (nr. 1 ATP). Australianul parea sa confirme supozitiile, si-a adjudecat primele doua seturi, 6-4, 6-1, insa Robredo a revenit incredibil si le-a castigat pe urmatoarele trei: 6-3, 6-2, 6-3! Putin a lipsit ca un alt pretendent la suprematie si invingatorul de anul trecut, spaniolul A. Costa (cap de serie nr. 9), sa nu aiba soarta lui Hewitt. Ibericul a avut viata grea in partida cu ecuadorianul N. Lapentti, dar s-a impus dupa cinci seturi spectaculoase: 4-6, 4-6, 6-3, 6-4, 6-4. Alte rezultatate:
Masculin: Carlos Ferrero (Spania) – Tim Henman (Marea Britanie) 4-6, 6-2, 6-4, 6-2; Martin Verkerk (Olanda) – Rainer Schuettler (Germania) 6-3, 6-3, 7-5; Gustavo Kuerten (Brazilia) – Gaston Gaudio (Argentina) 7-6, 7-5, 5-7, 6-3.
Feminin (optimi de finala): Amelie Mauresmo (Franta) – Magui Serna (Spania) 6-1; 6-2 ; Serena Williams (USA) – Ai Sugiyama (Japonia) 7-5, 6-3; Justine Henin (Belgia) – Patty Schnyder (Elvetia) 6-3, 2-6, 6-2;
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















