Home Sport Rijkaard, cel mai bun antrenor al anului 2006

Rijkaard, cel mai bun antrenor al anului 2006

DISTRIBUIŢI

Tehnicianul olandez al echipei FC Barcelona, Frank Rijkaard, a primit din partea Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS) premiul pentru cel mai bun antrenor al anului 2006.

Distincţia i-a fost înmanată lui Rijkaard chiar la stadionul -Camp Nou-, în prezenţa celorlalţi membri ai staff-ului tehnic al Barcelonei.

IFFHS anunţase încă de la 8 ianuarie că Rijkaard a fost desemnat cel mai bun antrenor din 2006, fiind urmat de tehnicianul Juande Ramos, de la FC Sevilla, însă ceremonia de înmanare a premiului a fost amanată. Înainte de a primi premiul, olandezul a cerut ca pe scenă să fie prezenţi şi ceilalţi membri ai staff-ului tehnic al campioanei en-titre a Spaniei, Eusebio Sacristan, Johan Neeskens, Juan Carlos Unzue, Paco Seirullo şi Albert Roca. -Lucrăm în echipă, de aceea dedic premiul colegilor de la club-, a spus Rijkaard.

Tehnicianul catalanilor a intrat în posesia acestei distincţii datorită succeselor pe care le-a obţinut pe banca tehnică a Barcelonei în 2006, titlul în Spania şi Liga Campionilor.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.