
Echipa națională de polo a României s-a calificat la Campionatul European din 2010 după ce a câștigat toate întâlnirile din cadrul turneului preliminar de la Oradea. „Tricolorii“ au dispus, vineri, de Marea Britanie cu un scor de maidan, 17-5 (7-1, 2-1, 6-1, 2-2), la capătul celui mai ușor meci din acest weekend. Sâmbătă, poloiștii români au trecut de Olanda cu 13-6 (3-3, 1-1, 6-0, 3-2), iar ieri au învins-o pe Rusia, principala contracandidată, cu 12-10 (4-1, 1-3, 4-2, 3-4). Echipa noastră a încheiat grupa de calificare pe locul întâi, cu 9 puncte, urmată de Rusia (6 p.), Olanda (3 p.) și Marea Britanie, care a fost învinsă în toate meciurile.
Primele două clasate, România și Rusia, s-au calificat astfel la Campionatul European de la Zagreb, care va avea loc în perioada 1-12 decembrie 2010.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















