Fotbalistii Ronaldinho si Deco nu vor evolua in meciul pe care Barcelona il va sustine, in aceasta seara, in compania formatiei Betis Sevilla, in etapa a V-a a campionatului Spaniei. Potrivit cotidianului spaniol -Sport-, tehnicianul Frank Rijkaard a luat aceasta decizie din considerente tactice, iar publicatia spaniola considera absenta celor doi jucatori din lotul deplasat la Sevilla drept o -adevarata bomba-. -Desi nu exista inca o explicatie oficiala, putem anunta ca Ronaldinho si Deco nu se afla pe lista accidentatilor. In asteptarea explicatiilor lui Rijkaard, pare clar ca tehnicianul a dorit sa actioneze cu rapiditate in ceea ce priveste jocul si rezultatele slabe inregistrate la inceput de sezon-, se arata in materialul publicat de editia electronica a cotidianului -Sport-.
Un alt absent la meciul cu Betis Sevilla este mexicanul Rafael Marquez, care a suferit o contractura musculara la piciorul stang. Pentru a suplini cele trei absente, Rijkaard i-a convocat pe Damia si Maxi Lopez, precum si pe jucatorul de la echipa a doua, Rodri.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















