Bayern München a învins-o pe Manchester United cu 2-1, în prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, grație golurilor reușite de Franck Ribery (min. 77) și Olici (min. 90+2). Pentru englezi, deschisese scorul, încă din minutul 2, Wayne Rooney, care a sfârșit prin a părăsi terenul accidentat, în prelungirile meciului.
Conform investigațiilor medicale de ieri, atacantul va fi nevoit să o urmărească pe United din tribună pentru o perioadă cuprinsă între două și patru săptămâni. Astfel, Rooney nu va juca în meciul retur cu Bayern München, dar nici în derby-ul de campionat cu Chelsea, care se va disputa în această sâmbătă. Medicii au dat, totuși, asigurări că nu se pune problema ca englezul să lipsească de pe gazon mai mult de o lună de zile.
În cealaltă partidă a serii de marți, Olympique Lyon a trecut, pe teren propriu, cu 3-1 de Girondins de Bordeaux.
Manșa secundă a celor două partide va avea loc pe 7 aprilie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















