Home Sport Rooney, relansat de prestația de la Cluj

Rooney, relansat de prestația de la Cluj

DISTRIBUIŢI

Victoria obținută de Manchester United în fața lui CFR Cluj nu a consfințit doar câștigarea celor trei puncte de către englezi, ci și revitalizarea atacantului Wayne Rooney. Vârful a fost lăudat de selecționerul Roy Hodgson, care a dat de înțeles că nu se pune problema să înceapă următoarele meciuri fără el în echipa de titulari. „Sunt încântat de perspectiva colaborării cu Wayne, acum că el este din nou în formă. Îmi pare bine să îl văd din nou atât de entuziasmat. Am spus în timpul Campionatului European că avem nevoie de abilitatea sa excepțională, dar noi punem jucători ca Wayne sub o presiune enormă. În momentul în care nu joacă precum un geniu îl considerăm pierdut. Este nedrept. De fiecare dată când Wayne intră pe teren oamenii se așteaptă să fie magnific. Știm cu toții că este un fotbalist magnific, dar fotbalul nu îți oferă mereu oportunitatea de a fi astfel de fiecare dată când intri pe teren. Sunt foarte încântat de perspectiva de a colabora în următorii doi ani cu Wayne. Fiecare echipă are nevoie de un jucător care face diferența, care înscrie sau inițiază faze de gol. Wayne a făcut o mare diferență pentru United în meciurile cu Spurs și Cluj”, a declarat selecționerul Angliei, cu toate că Rooney nu a marcat împotriva campioanei României, ambele goluri fiind semnate de fostul „tunar” Van Persie.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.