Acasă Sport Roxana Gatzel, cu Oltchim în Liga Campionilor

Roxana Gatzel, cu Oltchim în Liga Campionilor

DISTRIBUIȚI

Rămasă acasă din cauza accidentărilor, coordonatorul de joc al echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea și componenta naționalei de handbal a României, Roxana Gatzel, va ține pumnii "tricolorelor" la Olimpiada de la Beijing și le va urmări toate meciurile din fața televizorului. "Îmi va fi mai greu să văd meciurile la televizor decât mi-ar fi fost pe teren, dar le țin pumnii fetelor și sper să se întoarcă acasă cu o medalie. Le cunosc bine, au valoare să se bată pentru primele poziții ale clasamentului final". Cu toate acestea, handbalista speră că șirul lung al ghinioanelor se va opri, iar apropiata campanie de calificare din grupele Ligii Campionilor a Oltchimului să o aibă drept protagonistă și pe ea. "Nici nu se pune problema să plec de la Oltchim. Eu am semnat prelungirea contractului cu Oltchim pentru încă două sezoane, vreau să îmi onorez acest contract și să joc cât mai mult, îmi este dor să joc și să ajut echipa. Urmează un campionat greu, o participare în Liga Campionilor și mă voi strădui să ajut echipa cum pot eu mai bine", sunt obiectivele Roxanei pentru sezonul competițional viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.