Antrenorul echipei nationale de tineret a Romaniei, Emil Sandoi, a anuntat lotul de jucatori selectati pentru partida amicala cu Grecia, care va avea loc in data de 15 noiembrie, pe stadionul complexului sportiv de la Mogosoaia.
La scurt timp dupa publicarea listei cu cei 18 -tricolori-, Emil Sandoi a fost nevoit sa faca o modificare, deoarece oficialii de la Politehnica Iasi au anuntat ca Palimaru a suferit o accidentare si nu se va putea prezenta la lot. Astfel, selectionerul nationalei de tineret l-a inlocuit pe jucatorul moldovenilor cu atacantul Universitatii Craiova, Valerian Garla.
In lotul pentru partida cu elenii, Sandoi a apelat doar la doi jucatori care evolueaza in strainatate si la unul singur din esalonul secund al campionatului Romaniei, restul fiind de la echipe din Liga I. Cei 18 -tricolori- sunt urmatorii: Costel Pantelimon (Poli Timisoara), Marius Toma (Steaua Bucuresti) – portari, Adrian Scarlatache (Jiul Petrosani), Nichita Patriche (Sportul Studentesc), Emil Ducu (FC National), Stefan Mardare (FC Vaslui), Vasile Pacuraru (Farul Constanta), Laszlo Sepsi (Gloria Bistrita) – fundasi, Andrei Ionescu (Universitatea Craiova), Paul Tincu (Poli Iasi), Adrian Ropotan (Dinamo Bucuresti), Cristian Tanase (FC Arges), Valentin Simion (UTA Arad) – mijlocasi, Hristu Chiacu (Wisla Cracovia), Alin Litu (Jiul Petrosani), Cristian Cigan (FC Sopron), Valerian Garla (Universitatea Craiova), Bogdan Stancu (Unirea Urziceni) – atacanti.
Reunirea lotului se va face la Mogosoaia, duminica, de la ora 15.00, iar cu o jumatate de ora inainte, selectionerul de tineret va sustine o conferinta de presa.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















