Home Sport Scandalul arbitrajelor s-a mutat în tenis

Scandalul arbitrajelor s-a mutat în tenis

DISTRIBUIŢI

Dacă în sporturile de echipă ne-am obișnuit deja cu discuțiile interminabile la adresa arbitrajelor, aceeași problemă a apărut și la meciul de tenis jucat, ieri, de argentinianul David Nalbandian și John Isner în cadrul turului secund de la Australian Open. Primul dintre aceștia, învins cu 4-6, 6-3, 2-6, 7-6, 10-8, a acuzat din plin o minge pierdută în ultimul set, când arbitrul Kader Nouni (foto) a refuzat un challenge. La 8-8 în „decisiv”, Isner a servit, judecătorul de tușă a semnalizat aut, dar arbitru de scaun a anulat decizia și i-a dat punctul americanului. Nalbandian a solicitat dovada grafică, dar cererea i-a fost refuzată deoarece ar fi făcut acest lucru prea târziu, cu toate că regulamentul nu prevede o limită de timp în aceste situații. „Am cerut un challenge și nu mi s-a dat, nu am mai văzut niciodată așa ceva. Nu există timp pentru a cere așa ceva. Nu cred că este apt pentru asemenea meciuri, nu am nicio îndoială”, a spus argentinianul despre arbitrul Kader Nouni.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.