Home Sport Schalke 04 o ia în serios pe Steaua

Schalke 04 o ia în serios pe Steaua

DISTRIBUIŢI

Germanii nu vor să aibă emoții și nu vor odihni jucători

Reprezentanta României în Liga Campionilor, Steaua, nu a făcut față prea bine în grupele competiției, fiind, acum, la un singr pas de eliminare. Bucureștenii mai au doar șanse teoretice să nu termine Grupa E pe ultima treaptă a clasamentului, ele fiind legate, printre altele, și de meciul de mâine, împotriva lui Schalke 04. Germanii s-au impus în tur la o diferență confortabilă, 3-0, dar sunt conștienți că nu pot veni la București ca în vacanță, deoarece planurile le-ar putea fi date peste cap și ar risca să fie ajunși din urmă de către FC Basel. Portarul Timo Hildebrand și-a avertizat colegii că nu își permit niciun pas greșit, astfel că lucrurile trebuie luate în serios în meciul de mâine seară. „Ne așteaptă un joc complicat, fierbinte cu Steaua, o echipă agresivă. Pentru români este ultima șansă de a mai spera la ceva în această grupă și suntem avertizați în acest sens”, a declarat Hildebrand într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului german. Pe aceeași lungime de undă a fost și mijlocașul Dennis Aogo, care nu se gândește decât la toate cele trei puncte: „Vrem să obținem la București un rezultat bun și să jucăm mai bine decât am făcut-o cu Eintracht Frankfurt (n.r. 3-3) în ultima etapă de campionat”.

Echipele vin după remize

Schalke 04 a obținut doar un rezultat de egalitate în acest weekend, 3-3 pe terenul lui Eintracht Frankfurt, semn că jucătorii sunt cu gândul la jocul cu Steaua, de mâine seară. Din păcate pentru ei, însă, nici bucureștenii nu au câștigat în acest weekend, remizând pe terenul Pandurilor Târgu Jiu, 1-1. Antrenorul Laurențiu Reghecampf i-a asigurat, însă, pe suporterii steliști că jocul echipei nu suferă, punând acest rezultat pe seama numprului mare de ocazii ratate. „Am controlat tot meciul. Ne-am creat foarte multe ocazii. Am primit gol pe o neînțelegere între fundași și Tătărușanu. Este păcat pentru că încercăm să ne creăm foarte multe ocazii dar nu profităm. Am pierdut două puncte. Ei au avut o singură ocazie. Cred că a existat o singură echipă care a încercat să își creeze ocazii și să joace fotbal. Azi am avut situații foarte clare, situații de unde trebuia să marcăm”, a declarat Laurențiu Reghecampf la finalul întâlnirii cu formația din Târgu Jiu.

Robert Jugravu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.