Oltchim a învins-o din nou pe Zvezda
Echipa de handbal feminin Oltrchim Râmnicu Vâlcea a început foarte slab anul 2013 în Liga Campionilor, fiind învinsă în primale două partide ale grupelor principale, cu FTC Rail Cargo Ungaria și Krim Ljubljana. Cu sabia deasupra capului, „alchimistele” s-au montat exemplar și au trecut cu bine peste „dubla” cu Zvezda Zvenigorod, în acest weekend reușind să bifeze cea de-a doua victorie în fața rusoaicelor, 26-23. Cu toate că gazdele au condus la pauză cu 15-13, elevele lui Jakob Vestergaard au intrat mai bine în repriza a doua, au remontat diferența de pe tabelă și s-au impus în cele din urmă, păstrându-și șansele de calificare în semifinalele Ligii Campionilor. Până la „careul de ași” al competiției mai este, însă, un drum lung de parcurs, Oltchim fiind obligată să câștige în fața formațiilor care au învins-o în primele două etape ale grupelor principale. În jocul din Rusia, cea mai bună marcatoare a formației noastre a fost Bulatovici, cu 7 goluri, urmată în acest clasament de Meiroșu (4), Managarova (3), Manea (3), Stanca (3), Nechita (2), Brădeanu (2), Farcău (1) și Barbosa (1). Președintele lui Oltchim Râmnicu Vâlcea, Petre Berbecaru, s-a arătat entuziasmat de succesul handbalistelor sale, fiind convins că semifinalele competiției sunt la un singur pas distanță. „Acest meci s-a jucat sub cea mai mare presiune din acest sezon. A fost un meci în deplasare, am câștigat și am reușit să facem și o premieră: prima victorie în Rusia. Am mai avut un egal, dar aceasta e și mai prețioasă, e în fază superioară de Liga Campionilor. Fetele au arătat nu doar ce valoare reală au, ci și caracter. Rezultatul arată că Oltchim a început să joace la valoarea sa, iar de acum încolo, dacă nu apar probleme de sănătate, cred că echipa se va duce spre obiectiv. Cu certitudine a contat și faptul că am reușit să rezolvăm o parte din problemele financiare, au jucat și ele mai liniștite și au văzut că ne pasă cu adevărat. Nu am avut timp să discutăm și să mediem problemele cu cele patru jucătoare care au depus memorii, dar o vom face la revenirea echipei. Sunt și ele, ca toată echipa, conștiente că suntem aproape de performanță, iar noi vom face eforturi în continuare să le asigurăm tot ce trebuie pentru a ne îndeplini obiectivul”, a declarat președintele clubului, Petre Berbecaru.
Oltchim Râmnicu Vâlcea o va întâlni pe FTC Rail Cargo Ungaria pe 9 martie, în deplasare, apoi va juca pe teren propriu ultimul meci, împotriva lui Krim Ljubljana, programat pe 17 martie.
Foto: www.cs-oltchim.com
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















