Sportul Studențesc a obținut doar un rezultat de egalitate în derby-ul cu Farul Constanța, suficient pentru a rămâne pe locul secund al Seriei I din Liga a II-a. Elevii lui Tibor Selymes au abordat bine partida, însă ratările lui Curelea și ale colegilor săi din compartimentul ofensiv au făcut ca tabela să rămână intactă până la final. „Studenții“ ar fi putut profita de eliminările lui Soare (min. 41) și Henry (min. 73), dar constănțenii au alergat mult și au reușit să umple golurile lăsate de cei doi. Cu 51 de puncte, Victoria Brănești este ca și promovată (dacă nu va vinde locul altcuiva), iar pentru poziția a doua se luptă Sportul Studențesc (42 p.), Săgeata Stejaru, Delta Tulcea, Petrolul, FC Snagov și Farul. În Seria a II-a, lider este FCM Tg. Mureș (44 de puncte), urmată de FC Argeș (42 p.), UTA, Dacia Mioveni (ambele câte 41 p.) și „U“ Cluj (39 p.).
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















