
Campionatul, mai important decât Europa League
Finanțatorul stelist Gigi Becali a anunțat că „roș-albaștrii“ nu se vor prezenta cu cel mai bun „11“ în această seară, în meciul cu Fenerbahce din Europa League.
Europa League este mult mai puțin interesantă pentru Gigi Becali decât Liga Campionilor, astfel că Steaua nu va forța calificarea din grupe. „O să vedeți că vom merge la Istanbul și vom odihni jucătorii, pentru că nu mă interesează să fim obosiți. Păi, ce? Pentru ce să să ne zbatem? Pentru 120.000 de euro cât ia echipa dacă învinge și 60.000 la egal? Nu, nu mă interesează asta, nici imaginea, lumea se învârte în jurul banilor, bani care se găsesc în Liga Campionilor. Principalul nostru obiectiv este campionatul“, a declarat finanțatorul Stelei, care a dat exemplul campioanei: „Unirea Urziceni a luat 12.000.000 de euro din banii Ligii Campionilor, Steaua ar lua 17-18 milioane, cu bilete, cu tot“.
Fără transferuri
Becali i-a pus în vedere antrenorului Mihai Stoichiță încă de pe acum că nu îi va aduce jucători noi în pauza de iarnă. „Nu mai dau absolut niciun ban pentru transferuri. Pentru ce să dau? Avem super echipă. Nu cred că avem probleme cu rezervele atunci când se accidentează unii jucători, avem o grămadă de rezerve, nu mai e nevoie de niciun transfer“, a mai spus Becali, care s-a declarat mulțumit de stilul de joc al echipei: „Steaua joacă de cinci ori mai bine cu Stoichiță decât o făcea cu Bergodi. Avem super echipă acum, Bergodi stagna jocul“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















