
Bucureștenii, „îngropați” la Vaslui de gafele portarului Stanca
Una dintre echipele care au ca obiectiv cucerirea titlului în Liga I, Steaua, a înregistrat prima înfrângere a sezonului, cedând cu 1-3 pe terenul contracandidatei FC Vaslui. Tabela a arătat 0-0 la pauză, apoi Chipciu a deschis scorul pentru bucureșteni, însă intervențiile cel puțin stângace ale portarului Răzvan Stanca au condus la un insucces clar al elevilor lui Laurențiu Reghecampf. Antrenorul stelist consideră că jocul echipei a arătat bine, mai ales că atacanții au reușit să își creeze mai multe situații bune de gol, dar s-a arătat dezamăgit de pierderea celor trei puncte din cauza unor greșeli personale. „Ultimele 30 de minute au fost negre pentru Steaua. Până atunci am reușit să facem un joc bun Am avut două două situații în care trebuia să marcăm, să facem 2-0, 3-0. Ce a urmat nu are rost să mai discutăm, pentru că a fost o greșeală foarte mare a lui Răzvan, care ne-a costat foarte mult. Sunt supărat că am pierdut. Trebuie să vedem unde am greșit. Ultimele 20 de minute ne-am aiurit, am început să pierdem foarte multe mingi simple. Pe Adi Popa l-am scos pentru că nu mai putea. Trebuia să mai introduc un vârf, să punem presiune, aveam 1-0. Dar noi am primit gol din fază fixă. Noi ne-am bătut singuri, dacă analizezi concret. Trebuie să strângem rândurile, să fim bărbați și să câștigăm următoarele meciuri. Nu trebuie să dăm vina pe nimeni, noi am greșit, noi trebuie să reparăm. E un sentiment de frustrare, mai ales că am avut meciul în mână. Când te bați singur e greu de digerat înfrângerea”, a comentat Laurențiu Reghecampf.
Nu la fel de ponderat a fost, însă, și patronul Stelei, care a anunțat imediat după meci că Răzvan Stanca și Chipciu vor vedea următoarele jocuri doar de pe banca rezervelor. „Lui Rusescu nu ai ce să-i reproșezi, că nu mai putea, nu era în apele lui, l-am văzut de la început. Îi reproșez lui Chipciu, care dormea pe teren. Noi am dominat meciul ăsta cap-coadă, eu așa zic, poate sunt subiectiv. 3-1 este un scor mincinos. Au dat un gol dintr-o fază fixă, apoi au mai dat un gol care nu e gol. Dar nu au dat ei gol, a dat Stanca gol. Greșeli de astea nu sunt permise. Asta înseamnă și lipsă de concentrare, înseamnă figuri. Când e să se aleagă praful, așa e”, a comentat finanțatorul echipei din Ghencea.
Ca urmare a acestui rezultat, Pandurii Târgu Jiu rămâne singură pe prima treaptă a clasamentului Ligii I, cu o linie de clasament aproape intactă.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















