Home Sport Suporterii dinamovisti nu mai vor sa-si incurajeze favoritii

Suporterii dinamovisti nu mai vor sa-si incurajeze favoritii

DISTRIBUIŢI

Dupa meciul din campionat castigat de Dinamo cu 4-0 in fata lui CFR Cluj, Ioan Andone s-a aratat extrem de nemultumit de faptul ca suporterii nu mai vin la stadion. Raspunsul fanilor a sunat mai mult a amenintare, precizand, intr-un comunicat, ca in cazul in care conducerea gruparii din Stefan cel Mare nu ia masuri impotriva -abuzurilor jandarmilor-, atunci toate grupurile care alcatuiesc Peluza Catalin Haldan nu se vor mai prezenta la nici unul din meciurile -cainilor-.

In cursul zilei de ieri, pe site-ul suporterilor dinamovisti a aparut un comunicat prin care Peluza Catalin Haldan anunta faptul ca nici unul din membrii galeriei -cainilor rosii- nu-si va incuraja favoritii in partida de duminica din Cotroceni, contra Nationalului, meci contand pentru etapa a XXI-a a Diviziei A. Acest anunt a venit dupa ce, pe data de 17 aprilie, fanii dinamovisti, care ocupa la fiecare meci al -alb-rosilor- peluza -Catalin Haldan-, au amenintat ca nu se vor prezenta in Cotroceni, in cazul in care conducerea lui Dinamo nu ia masuri impotriva abuzurilor Jandarmeriei. -In urma repetatelor abuzuri ale jandarmeriei fata de suporterii din Peluza Catalin Haldan, grupurile din aceasta peluza fac un apel la conducerea clubului, in special la domnii Nicolae Badea, Cristi Borcea si Ioan Andone, sa-i sustina pentru a rezolva conflictele cu jandarmeria. Daca aceasta situatie nu se va indrepta, toate grupurile componente PCH nu se vor mai prezenta la meciurile lui Dinamo, incepand chiar cu partida din Cotroceni cu FC National-, se arata in comunicatul de pe site-ul www.dinamo-online.net. Lipsa suporterilor dinamovisti la un meci al favoritilor nu s-a mai produs din anul 1996.

Alin Stoica ar putea juca pentru bancari contra -alb-rosilor-

Partida de duminica dintre National si Dinamo va fi un moment cat se poate de oportun pentru formatia din Parcul cu Platani pentru a demonstra ca in meciul retur din semifinalele Cupei Romaniei, intalnire castigata de -caini- cu 4-0, centralul Ionica Serea i-a privat de calificarea in finala. De cealalta parte, dinamovistii trebuie sa arate ca pot castiga, asa cum au cerut-o si propriii lor fani, fara ajutorul arbitrilor.

FC National pregateste o surpriza dinamovistilor, incercand sa procure cartea verde a lui Alin Stoica de la clubul italian AC Siena, cat mai repede posibil, pentru ca fotbalistul sa aiba drept de joc duminica.

Siena a renuntat, in luna aprilie, la serviciile mijlocasului Alin Stoica, contractul dintre cele doua parti fiind reziliat in urma unei intrevederi intre jucatorul romaan si directorul sportiv Giorgio Perinetti. Alin Stoica semnase, in luna ianuarie, un contract pe sase luni cu Siena, dupa ce isi reziliase intelegerea cu gruparea belgiana FC Bruges. El se antreneaza, de la sfarsitul saptamanii trecute, cu FC National. Stoica nu a evoluat pentru formatia italiana in nici un meci oficial, fiind indisponibil din cauza unei intinderi la bicepsul femural stang. El este sub contract cu firma de impresariat GEA World, la fel ca alti doi jucatori romani, Adrian Mutu si Cosmin Contra.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.