Acasă Sport Tangimana Fonovai va evolua pentru CSM București în următoarele două sezoane

Tangimana Fonovai va evolua pentru CSM București în următoarele două sezoane

DISTRIBUIȚI

„Tigrii” l-au adus la echipă pe Tangimana Fonovai, aripa de la Timișoara Saracens, unul dintre cei mai laureați rugbyști din SuperLigă. Fonovai e născut în 1989 în Neiafu- Tonga. Tonga este o țară insulară independentă și suverană din Oceanul Pacific, cunoscută pentru mult timp ca „Insulele Prietenoase” sau „Perla Pacificului de Sud”. Limbile oficiale vorbite în regat sunt engleza și tongana, țara obținând în 1970 independența totală față de Marea Britanie sub al cărei protectorat se afla de aproape 100 de ani.

Campania de transferuri continuă pentru echipa de rugby CSM București. După primele două achiziții (Florin Vlaicu, de la Steaua, și George Oprea, de la Baia Mare), clubul din Capitală a mai reușit o mutare menită să întărească lotul pregătit de Eugen Apjok: l-au adus de la Timișoara Saracens pe Tangimana Fonovai (28 de ani), unul dintre cei mai buni jucători ai bănățenilor.

Ajuns pe Bega în 2012, tongalezul naturalizat a devenit rapid om de bază al echipei, în cele peste 80 de partide jucate în tricoul Timișoarei înscriind peste 130 de puncte. Fonovai a contribuit decisiv la trofeele obținute în ultimii ani de Timișoara Saracens, având în palmares cinci titluri naționale, trei Cupe ale României și o Cupă a Regelui.

În plus, cel mai nou „tigru” a debutat și pentru tricolori, în noiembrie 2016, în partida amicală cu naționala Statelor Unite ale Americii.

”După 6 ani la Timișoara, aveam nevoie de o schimbare și cred că CSM București este clubul care mi se potrivește cel mai bine. Am venit să facem performanță. Echipa de rugby a evoluat foarte mult în ultimele două sezoane și are toate ingredientele pentru a face performanțe notabile” – Tangimana Fonovai, rugbyst CSM București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.