Home Sport Târâș, spre Rapid

Târâș, spre Rapid

DISTRIBUIŢI

Jucătorii Sportului Studențesc, Dacian Varga (foto) și Tibi Bălan, s-au înțeles cu Rapid, s-au antrenat sub comanda lui Nicolae Manea, dar actele nu au fost, încă, semnate. „Transferurile celor doi nu sunt problemele mele. Cei din conducere vor face tot posibilul pentru a-i avea chiar și la meciul de vineri cu Timișoara. I-am avut la antrenamente, dar deocamdată nu știu dacă se vor finaliza actele până la ora jocului“, a declarat antrenorul Nae Manea în cadrul conferinței de presă de ieri, organizată inițial pentru prezentarea oficială a celor doi jucători.
Cu toate că nimic nu este clar în ceea ce privește aceste transferuri, tehnicianul speră să îi aibă la dispoziție pe Varga și Bălan chiar pentru meciul din acest weekend, cu FC Timișoara.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.