Fostul multiplu campion national la tenis Gheorghe Viziru a decedat, ieri dimineata, la Spitalul Fundeni, in urma unei insuficiente respiratorii si cardiace. In varsta de 79 de ani, el fusese internat pentru o interventie chirurgicala la stomac, dar s-a stins din viata in urma unor complicatii aparute dupa operatie. Nascut pe 11 aprilie 1924, -Gogu- Viziru a avut un frate geaman, Marin, si el jucator de tenis. La 15 ani, cei doi si-au disputat finala nationala la juniori, iar apoi Gheorghe a dominat competitiile de seniori, devenind de noua ori campion al Romaniei. In anul 1949, Viziru a devenit seful sectiei de tenis a CSA Steaua, iar doi ani mai tarziu a castigat, alaturi de fratele sau, proba de dublu a Campionatelor Mondiale Universitare. In acei ani, a fost un componet de baza al reprezentativei de Cupa Davis a Romaniei si pana la retragrea din tenisul profesionist, in 1961, a facut echipa si cu Ion Tiriac.
Trecerea sa in nefiinta este o grea pierdere pentru tenisul romanesc. Odihneasca-se in pace!
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















