Home Sport Tiqui-taca printre foștii „ciulini”

Tiqui-taca printre foștii „ciulini”

DISTRIBUIŢI

Unirea Urziceni reloaded

Ținând cont de contextul în care s-a desfășurat meciul, victoria Unirii Urziceni în fața Stelei poate fi considerată, fără rezerve, cea mai mare surpriză a campionatului.
Steaua a luat de la Urziceni, în cele două săptămåni de pauză, toți jucătorii pe care și i-a dorit. La schimb, au fost trimiși în Bărăgan mai mulți componenți ai echipei secunde din Ghencea, astfel că nimeni nu și-a putut imagina că meciul direct avea să se încheie altfel decåt cu succesul „roș-albaștrilor“. Cu toate acestea, patronul Dumitru Bucșaru a dat dovadă de caracter, iar Unirea a reușit nu doar să o încurce pe favorită, ci chiar să o învingă cu 1-0, grație reușitei lui Semedo, care, la råndul său, este un fost jucător al Stelei.
Antrenorul echipei din Urziceni, Octavian Grigore, i-a felicitat pe elevii săi, care au pus, astfel, capăt speculațiilor care păreau a deveni certitudini. „Am numai cuvinte de laudă la adresa acestui grup care încă există la Unirea. Acești jucători care au mai rămas s-au dăruit exemplar și merită toate felicitările. Am căutat să limităm spațiile și am reușit să ne facem bine treaba în acest meci. Pånă la urmă am învins Steaua, echipă care consider eu că este cea mai bună la această oră și se va bate la titlu. Băieții nu au băgat în seamă ce s-a discutat înainte de acest meci și și-au văzut de treabă. Cei care au făcut aceste acuzații nu știau ce se întåmplă în interior“, a declarat fostul petrolist.
La doar cåteva zile după ce jucătorii de la Steaua II au semnat contractele cu Unirea chiar în palatul său, finanțatorul Gigi Becali regretă că a renunțat așa de ușor la tinerii din propria pepinieră. „Sunt un idiot că am băgat bani în echipă. Că am băgat atåtea milioane în jucători. Mai bine aș fi luat de la Steaua II. Nu pot să zic nimic despre echipă, Brandan a jucat foarte bine, dar eu sunt un idiot“, a spus patronul Stelei.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.