Home Sport Trei din trei

Trei din trei

DISTRIBUIŢI

România, obligată să câștige tot

România s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin, dar este obligată să câștige toate cele trei meciuri pentru a fi sigură de prezența în semifinale, după ce a pierdut două puncte prețioase în meciul cu liderul, Danemarca. „Tricolorele“ vor întâlni acum formațiile Rusiei, Muntenegrului și Croației, care au ajuns în această fază cu același număr de puncte, două. Selecționerul Radu Voina nu s-a plâns de numele adversarilor, ci de intervalul scurt de timp dintre ultimul meci din grupele preliminare, cu Serbia, și cel cu Croația, de astăzi. „Nu mai avem ce să mai alegem în această fază. E bine că ne-am calificat, până acum a fost cum a fost, dar acum începe greul. La acest nivel, ce să mai alegem? Când știi că trebuie și ne dorim să obținem victorii în fiecare meci, contează doar acest lucru. Sper să fie așa cum ne dorim“, a declarat Radu Voina.
România va întâlni astăzi reprezentativa Croației, care a reușit să o învingă pe Muntenegru cu 29-28. Meciul este programat la 19.45 și va fi transmis în direct de TVR 2.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.