
România – Portugalia, 35-24
Echipa națională a României a pășit cu dreptul în preliminariile Campionatului European de handbal feminin din 2012, reușind să învingă Portugalia cu 35-24. Jucătoarele noastre aveau un avantaj fragil la pauză, 15-12, dar în repriza a doua au etalat un joc ofensiv mult mai bun, astfel că s-au impus la 11 goluri în fața lusitanelor. Cea mai bună marcatoare a României a fost Oana Manea, cu 7 reușite, urmată în acest clasament de Stanca (6), Buceschi (4), Vărzaru (3), Vizitiu (3), Ardean Elisei (3), Farcău (2), Busuioceanu (2), Curea (2), Chirilă (1), Fiera (1) și Cartaș (1). În cealaltă partidă a Grupei a 2-a, Serbia a trecut fără emoții de Grecia, 36-20.
Selecționerul Radu Voina s-a declarat, așa cum era de așteptat, mulțumit atât de rezultat, cât și de prestația jucătoarelor sale. „A fost un rezultat normal. Ceea ce rămâne este victoria, chiar dacă jocul nu m-a mulțumit în totalitate. Diferența de valoare a fost semnificativă, fetele au simțit acest lucru și de aici și greșelile destul de multe. Important este că au jucat și câteva fete tinere pentru care convocarea la națională și un meci în tricoul naționalei înseamnă mult”, a declarat antrenorul.
Următoarea partidă a elevelor lui Radu Voina va avea loc mâine, pe terenul reprezentativei elene, la Salonic. Următoarele meciuri ale „tricolorelor” din cadrul campaniei de calificare la Campionatul European se vor juca începând cu 21 martie 2012.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















