Formaţia ardeleană calificată în optimile Challenge Cup la handbal va juca ambele manşe împotriva grupării HC Econom Univ-Energo Lvov la Cluj, după ce în faza precedentă a jucat două meciuri în deplasare, eliminând echipa din Madeira.
Directorul sportiv al echipei de handbal feminin -U- Jolidon Cluj, Mircea Cucuian a declarat că a discutat cu oficialii formaţiei din Ucraina şi i-a convins să joace ambele manşe în capitala Ardealului. -Am discutat cu conducerea echipei adverse, care şi-a dat acordul să joace la Cluj ambele manşe, urmând ca noi să suportăm toate cheltuielile, adică deplasarea, cazarea, masa şi baremul arbitrilor-, a declarat reprezentantul formaţiei clujene, care a adăugat că efortul financiar care va fi suportat nu va depăşi suma de 6.000 de euro.
Mircea Cucuian s-a declarat încântat de faptul că echipa sa va evolua două meciuri în faţa propriilor suporteri, ceea ce poate constitui un avantaj pentru -U- Jolidon Cluj. -Pe de altă parte, ne bucurăm că vom oferi suporterilor două meciuri de cupe europene acasă, după ce am jucat în deplasare ambele manşe din turul trei cu Madeira-, a precizat Cucuian.
Manşa tur din cadrul optimilor de finală ale Challenge Cup dintre ardelence şi HC Econom Univ-Energo Lvov va avea loc în dată de 24 februarie, iar returul se va disputa cu o zi mai târziu.
Celelalte două reprezentante ale României în Challenge Cup, Tomis Constanţa şi HCM Roman, vor evolua împotriva lui TV Uster (Elveţia), respectiv Karpati Ujgorod (Ucraina) în data de 17/18 februarie (prima manşă) şi în 24/25 (a doua manşă).
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















